Prima rochie 3D

 

 

Prima rochie 3D foloseste tehnologii noi si materiale neobisnuite, fiind conceputa dintr-un nailon care are forma prafului intarit, un material flexibil asemanator cu o substanta folosita pentru modelele din arhitectura, dar care permite miscarea corporala.

 Designerii ţinutei 3D sunt Michael Schmidt,care a creat rochia virtual, pe iPad  şi Francis Bitonti , care a adus plusul de tehnologie şi care au declarat că au făcut totul pentru a creea ceva senzual: „Formele tinutei se schimba permanent, la orice miscare a Ditei. Imaginati-vă că e un lucru asamblat din 3000 de piese unice, miscatoare“. Rochia 3D s-a inspirat din teoria proportiilor divine si va face ocolul muzeelor cat de curand.

Rochia  a fost polizata, data cu luciu si apoi impodobita cu 13 000 de cristale negre Swarovski. Celebra dansatoare de cabaret a fost foarte incantata de tinuta pe care a purtat-o si care i-a scos in evidenta trupul de zeita. De altfel, Dita este un fashion icon emanand eleganta si stil la fiecare aparitie in public.

Muzeul Virtual Valentino

 

Muzeul Virtual Valentino Garavani prezintă, în paginile sale de web, peste 300 de rochii realizate de celebrul creator de modă italian. Printre acestea se numără cea purtată de Julia Roberts la gala de decernare a premiilor Oscar în 2001, rochia pe care a avut-o Jacqueline Kennedy în ziua când s-a căsătorit cu armatorul grec Aristotel Onassis, dar și multe alte ținute și accesorii create pentru Elizabeth Taylor sau Sophia Loren. Fiecare model prezentat în această aplicație este însoțit de fotografii. În muzeul virtual mai putem vedea schițe, ilustrații, campanii publicitare, evenimente speciale și fotografii de gală.

Celebrul designer Valentino și partenerul său de afaceri Giancarlo Giammetti au lansat un nou site de modă denumit Valentino Garavani Virtual Museum. Aplicația 3D seamană cu un muzeu adevărat și este structurată în același fel: cu numeroase săli și galerii. În lumea reală, ar acoperi o suprafață de zece mii de metri pătrați.

Designerul Valentino Garavani s-a retras din lumea modei în 2008, la vârsta de 75 de ani, după 45 de ani de activitate. El a lăsat moștenire o linie vestimentară remarcabilă prin rafinament și o nuanță de roșu care îi poartă numele.

Colectia ,,Cruise” a casei de moda Chanel pentru sezonul 2013-2014

Designerul vestimentar Karl Lagerfeld, considerat un maestru al reinventării, a surprins și de această dată cu creațiile din colecția Cruise de la Chanel. Prezentarea din Singapore a noilor bijuterii vestimentare a fost organizată într-una din fostele barăci ale armatei britanice, care a contrastat cu locațiile de lux în care s-au desfășurat, în trecut, show-urile casei Chanel.A fost pentru prima dată când casa Chanel a organizat o prezentare într-un oraș asiatic. Singapore este considerat orașul cu una dintre cele mai rapide creșteri economice.

Faimoasa casă de modă a prezentat colecția “Cruise” pentru sezonul 2013-2014. Ținutele simple, monocromatice, dar realizate din materiale luxoase, au contrastat cu locația aleasă pentru show: una dintre fostele barăci ale armatei britanice din perioada colonială.
Nu intri în detalii, ci le reinventezi. Cu acest motto a venit în Singapore Karl Lagerfeld, pentru prima dată în cariera sa de director artistic al Chanel.

Paleta coloristică pentru hainele inspirate de cricket – sport practicat în peste 100 de țări – a fost limitată la negru, alb și bej. Însă elementul glamour, plin de culoare, a fost tușul turcoaz aplicat pe pleoapele modelelor.

Colecția “Cruise” a fost concepută inițial pentru femeile bogate, care plecau în croaziere pe perioada iernii.